Fotini

de ce ne apropiem de oameni daca nu avem nevoie de ei? de ce le cautam prezenta daca ne plictisim atat de repede?
sa te lasi condus de moment nu este tandru, nici romantic si nici firesc. e trist ca nu-ti poti controla simturile si nici impulsul.
dar ce poate fi mai trist decat iubirea neimpartasita? ce poate fi mai sfarsit decat senzatia de gol ce ti-o lasa imaginea cuiva?
ne impiedicam unii de altii pe aleile vietii si credem ca-i destin? fii atent pe unde calci, sunt carbuni incinsi in ochii fiecarui om demn de mila.
mila nu se iubeste, mila nu naste pasiuni, mila nu iti va hrani spiritul.. te va sugruma ca o ceasca plina cu zat si nisip umed in palme.
singuratatea copleseste intimitatea si te trezesti gol pe podea in cautarea irisului pierdut in ochii strainului ce a uitat sa te intrebe cat e ceasul.
mandria iti macina firul de par si te trezesti vorbind ca-ntr-un film mut, mimand fericirea cu gust de ciorba.
ne lasam pacaliti de marii poeti ca iubirea apare, te atinge cu un fulg de ciocolata… dar caramida din casa uitata nezidita si usa mereu deschisa iti va aduce frig.
te va tintui la podea pana vei avea puterea sa rontai din omul ce-ti starneste toate relele sentimentale si iti ridici un ochi spre pervaz.
iubind o himera te seci de spirit si devii festin pentru cei ce iubesc mila.. si ei la randul lor candva uimiti.
oameni cu inteligenta lenesa si aciditate in stomac.