Fotini

In drumul existentei mele, am invatat sa accept. Sa accept ceea ce este frumos, sa accept lumea din jurul meu, sa accept frigul, sa accept anotimpurile, sa accept tantarii, sa accept ca iarba nu e vesnic verde, sa accept ca familia nu ne-o alegem si mai ales ca oamenii se schimba.

Si eu fac parte din acest lant, si eu la randul meu sunt acceptata. Sau nu.

Cel mai mult, din tot ce este in jurul, mi-e frica de oameni. Aceste fiinte puternice, ce au puterea de a manipula, ce au puterea de a distruge totul, de a cladi orice.

Ma invart haotic in jurul sferei mele, ma privest dinauntru si ma privesc din afara mea. Ce ar trebui sa fac astfel ca omenii jurului meu sa fie multumiti ?

Camera asta ma inghite din ce in ce mai mult si ajung sa ma refugiez in fiecare firicel de praf …Ma vreau inapoi in lumea mea, globul ala inchis ermetic din care ieseam doar pentru a mai fura o privire. Aripile le-am strans pe langa corp si penele imi cad.

Serviciul meu, absurd si inutil, ma roade prin haul creat de oameni. “esti prea people care.. nu poti fi in echipa noastra”. Fuck you !!! Atata ipocrizie si mizerie nu am gasit in nicio carte. Voi nu veti avea loc in cartea vietii mele, va strivesc din mine inainte de a incerca sa pasiti in memoria mea.