Fotini

mi-am inchis amprenta intr-un mister infinit gonit prea devreme din visarea absurda
mi-am suflat aerul respirat subit..din gustul de smoala ce iti uita pasul
cateva frunze imi spinteca mormantul si ma feresc din calea lor
dintr-un albastru marginit, clepsidre casate vizibil ma ard in tubul nulului.
si nu ma mai gasesc…imi voi zgaria prezenta de oriunde…
sentimentul de inutilitate ce macina amarnic si grabit isi regaseste locul.
zero… cu mine…minus eu.
cuvinte inutile ce umplu pagini cu senzatii.
e totul firesc… eu nu.

“I tried to drown my sorrows, but the bastards learned how to swim”